ADS
ADS
ADS
El este botoșăneanul care a dat foc unei ferme, producând o pagubă de 1 milion de euro
STIRI
Published on 07/09/2022

Botoșăneanul care, la sfârșitul lunii mai, a dat foc unei ferme de pe raza comunei Frumușica, producând o pagubă de un milion de euro, se numește Florinel Iordăchel, are domiciliul în comuna Prăjeni și locuiește în localitatea Deleni. Bărbatul are doar 33 de ani și se află în arestul Poliției, după ce, în luna iunie, ar fi furat 750 de litri de motorină de la o societate agricolă din județul Iași.

Florinel Iordăchel a fost reținut pe 13 iulie și a fost prezentat în fața magistraților de la Judecătoriei Hârlău, care au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Se pare că tânărul nu este la prima ispravă penală. El a mai fost acuzat și de distrugere, după ce în august 2018, împreună cu trei complici, ar fi distrus, cu ajutorul unui tractor cu lamă, un gard de scândură, șase paleți de BCA și o temelie a unui imobil aflat în construcție.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, Poliției Orașului Flămânzi, Secției de Poliție Rurală nr. 8, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au descins, marți, 6 septembrie, în șase locații din județele Botoșani și Iași, care aparțin lui Florinel Iordăchel și unor membri ai familiilor acestora.

Polițiștii au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea sau participarea la săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, comisă la data de 30 mai 2022, la ferma societății Agri Pe din comuna Frumușica.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 1.000.000 de euro, în incendiu fiind distruse mai multe utilaje agricole. Perchezițiile au fost efectuate marți după ce polițiștii au reușit să probeze activitatea infracțională a lui Iordăchel.

 

Comments