ADS
ADS
ADS
Alexandru Bologa obține aurul european la judo pentru nevăzători
STIRI
Published on 04/09/2022

Judoka Alexandru Bologa a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene pentru judoka nevăzători. Competiția se desfășoară la Cagliari.

 

Aflat pe locul 1 în clasamentul mondial la categoria 73 kg, judoka pregătit la Cluj-Napoca de Tamas Gergely şi Andreica Gianina a reuşit să facă un concurs perfect. După un prim tur liber, sportivul român l-a învins în sferturi, printr-un procedeu de luxare (kansetsu-waza), pe georgianul Mishiko Shiobrishvili, ca mai apoi în semifinale, după două procedee de tehnice de aruncare (seoi-nage), punctate cu Wazari, să îl învingă pe Djibrilo Iafa din Portugalia, potrivit Federației Române de Judo.

În finală, Alex Bologa a reuşit ca, printr-o tehnică de strangulare (shime-waza), să câştige medalia de aur în faţa germanului Lennart Sass. La competiţia din Italia sunt înscrişi judoka din 20 de ţări.

Sursa:europafm.ro

Comments