Primul centru de plasament privat din Botoșani va fi închis, iar copiii care sunt găzduiți aici vor fi mutați în locuințe de tip familial. Este vorba de centrul de plasament pe care Fundația „Hand of Help” îl deține în municipiul Botoșani pe strada Pacea (lângă cimitirul Pacea).
Fundația „Hand of Help” va beneficia de 4,52 milioane de lei pentru închiderea centrului de plasament din Botoșani și crearea unor alternative de tip familial pentru copiii găzduiți aici. Banii sunt asigurați din bugetul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
De altfel, MDLPA a anunțat, luni, semnarea a 13 noi contracte prin POR, în valoare de peste 40 milioane de lei, unul dintre acestea vizând modernizarea infrastructurii sociale din județul Botoșani.
Peste 40 de milioane lei vor fi alocate pentru eficientizare energetică, servicii sociale și consolidarea poziției pe piață a unor microîntreprinderi în urma semnării, luni, a 13 noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional. Contractele au o valoare totală nerambursabilă de 40.137.726,32 lei, iar șase dintre proiecte vizează modernizarea infrastructurii sociale și recreative, precum și eficientizarea energetică, a precizat MDLPA.