Un șofer din județul Botoșani a luat-o la fugă când a văzut echipajul de poliție. Botoșăneanul a fost prins de oamenii legii după aproximativ cinci kilometri de urmărire.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, în timp ce se aflau în misiune pe drumul județean DJ 296 B, au observat un autoturism care, la vederea autospecialei de poliție, a schimbat brusc direcția de mers.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, reușind să-l identifice după aproximativ 5 kilometri, când șoferul a încercat să părăsească autoturismul, având în mână o sticlă cu băutură alcoolică.
A fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Știubieni. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0, 89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.