Poreclit „Vrabia Spaţială", ROM-2 (Romania Orbital Mission) este un satelit de doar 250 de grame și este primul de acest fel construit în România. Echipa de ingineri este formată din nouă elevi români cu vârste între 15 și 18 ani, potrivit Agerpres.
Echipa RomSpace va călători la Glasgow pentru a integra micuţul lor satelit la facilităţile Alba Orbital, înainte de a fi trimis către SpaceX pentru lansarea din primul trimestru al anului 2023.
ROM-2 sau „Vrabia Spaţială” este un radiosatelit ce conţine şi o cameră de 2 megapixeli pentru fotografierea din spaţiu a Pământului.
Liceenii români au decis să construiască primul lor satelit de buzunar după ce echipa de lansare Alba Orbital le-a recomandat acest lucru, ca pe un mod rapid şi ieftin de a avea un prim obiect spaţial pe orbită.
„Este o adevărată sursă de inspiraţie să vezi aceşti elevi, unii dintre ei de doar 15 ani, care au motivaţia şi iniţiativa de a-şi lansa propriul satelit”, a declarat fondatorul şi CEO-ul Alba Orbital, Tom Walkinshaw.
Acesta mai spune că microsateliţii oferă oportunităţi fantastice pentru educaţie STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics).
„Atunci când am început să fiu interesat de sistemele de nano şi picosateliţi, în urmă cu mai bine de trei ani, am ştiut că voi trimite şi unul construit de mine în viitorul apropiat. La început am fost impresionat de cantitatea de tehnologie care poate încăpea în aceste mici cuburi”, a declarat liderul misiunii, Filip Buşcu.
Alba Orbital are în portofoliu colaborări cu mai mult de 30 de clienţi de pe trei continente, printre care şi unii de prestigiu, precum Universitatea Stanford, Universitatea Carnegie Mellon şi TU Delft.
Sursa:libertatea.ro