ADS
ADS
ADS
Casa Județeană de Pensii, anunț privind activitatea cabinetelor de expertiză de la Botoșani și Dorohoi
STIRI
Published on 11/08/2022

Cabinetul de Expertiză Medicală din Botoșani va fi închis de pe 16 până pe 30 august. Astfel, în perioada amintită, aprobările de concediu medical și urgențele medicale pentru beneficiarii pensiilor de boală vor fi asigurate de cabinetul de expertiză medicală din Dorohoi.

De asemenea, în perioada 22-31 august, Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a capacității de muncă nu desfășoară activitate, drept urmare nu se vor face internări, iar solicitările de prelungire a concediilor medicale, de peste 138 zile, vor fi transmise la INEMR până pe data de 12 august.

”Având în vedere aspectele prezentate mai sus, persoanele aflate în situația de a se prezenta la Comisia Medicală de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă, cabinet medical Botoșani și Dorohoi, sunt rugate să verifice din timp perioadele de acoperire a concediilor medicale de peste 138 zile”, informează Casa Județeană de Pensii Botoșani.

 

Comments