Un tânăr din Botoșani, care a ucis un om pentru ai fura sticlele cu bere, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Marian Grădinariu, în vârstă de 23 de ani, din oraşul Flămânzi, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „omor” şi „tâlhărie”.
Potrivit procurorilor, crima s-a petrecut în noaptea de 3 spre 4 iulie 2022, la o fermă din extravilanul oraşului Flămânzi. Pe fondul consumului de alcool, botoșăneanul a lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele victima cu intenţia iniţială de a-i sustrage câteva recipiente cu bere. De asemenea, procurorii susțin că, „pe fondul unor conflicte mai vechi, a continuat agresiunea prin aplicarea de multiple lovituri cu obiecte contondente şi cu un cuţit, cauzând victimei leziuni incompatibile cu viaţa”.