ADS
ADS
ADS
Aproape 600 de elevi botoșăneni s-au înscris pentru a doua sesiune de bacalaureat
STIRI
Published on 09/08/2022

Aproape 600 de candidați botoșăneni s-au înscris pentru cea de-a doua sesiune de bacalaureat. Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean, la nivelul județului Botoșani s-au înscris 596 elevi pentru cea de a doua sesiune a  examenului național de bacalaureat.

Centrele în care se vor susține probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, aprobate în ședința Consiliului de Administrație a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, sunt: Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani – cu subcomisie la Liceul Teoretic ,,Mihai Ciucă” Săveni, și Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani – cu subcomisie la Liceul Tehnologic ,,Al. Vlahuță” Șendriceni.

Lista centrelor de examene a fost publicată pe site-ul ISJ și poate fi consultată la adresa https://isjbotosani.ro/wp-content/uploads/2022/08/Lista-CE-CZE.pdf.

În data de 16 august se va susține proba scrisă la disciplina Limba și literatura română, în data de 17 august se va susține proba scrisă la proba obligatorie a profilului, iar în data de 18 august candidații vor susține proba scrisă la agere a profilului și specializării.

Candidații  care nu au participat la probele de evaluare a competențelor, vor susține aceste evaluări în perioada 22-29 august.

Rezultatele la probele scrise se vor afișa în data de 31 august, iar eventualele contestații vor putea fi depuse, în centrele de examen, in aceeași zi, în intervalul orar 12.00-18.00.

În data de 3 septembrie 2022 se vor afișa rezultatele finale ale celei de a doua sesiuni a examenului de bacalaureat.

 

Comments