Noul Bacalaureat va arăta complet diferit pentru elevii care intră în clasa a noua de anul viitor. Prima proba scrisă va cuprinde întrebari din matematică si limba romană, inclusiv gramatică, doar în proportie de 40 la sută. Iar proba prezentată ca facultativă în draftul legii va deveni, cel mai probabil, obligatorie pentru toţi absolvenţii de liceu. Sorin Cîmpeanu a dezvăluit în exclusivitate la Observator cum se gândeşte să modifice proiectul după consultările publice de până acum.
“Ne mirăm când auzim profesori atunci când spun că în clasa a douăsprezecea elevii nu se mai pregătesc la nicio altă disciplină cu excepţia celor pt Bacalaureat. Atunci de ce îi mai aducem la şcoală?”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, pentru Observator. Pornind de la această întrebare, mai marii din Educaţie au introdus în prima probă scrisă de Bacalaureat toate materiile de bază pentru elevi. “Acea probă scrisă ar urma să verifice competenţe de bază, atât la matematica şi limba şi literatura română, inclusiv gramatică, 40% matematica, limba romana, 20% istorie si geografie, inca 30% stiinte, chimie fizica biologie si 10% stiinte socio umane. Asta ar urma sa fie proba scrisă pentru toate profilurile”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, pentru Observator.
Părinţii, elevii şi profesorii nu sunt de acord
Asociaţiile de Părinţi nu împărtăşesc viziunea ministrului. “Părinţii isi doresc sa se pastreze actuala structura. Ne intrebam de ce am da Bacalaureatul la clasele de mate-info cu nivelul celor de la filologie? De ce ar mai dori în situatia asta un elev sa mearga la un liceu teoretic la o anumita specializare?”, a declarat Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Părinţilor. Dezbateri intense se poartă şi pentru ultima probă scrisă, una facultativă, aşa cum apare acum în draftul legii. Deocamdată, spune ministrul Educaţiei, după aproape o lună de consultări publice. “Există şi propuneri ca aceasta probă să fie obligatorie. Adica să conditioneze promovarea examenului de Bacalaureat. Va spun sincer ca luam in calcul si aceasta variantă”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.
Şi părinţii, şi elevii pledează pentru obligativitate. “Spre exemplu, un elev de la stiinte sociale este mult mai interesat de psihologie, asa ca ar trebui evaluat si din competentele specifice. Ar trebui sa devina o proba obligatorie, aşa cum este acum la Bacalaureat cu istoria şi matematica”, a declarat Robert Avram, Consiliul Elevilor. Nici cadrele didactice nu au votat pentru proba opţională. “82% susţin ca proba facultativă să rămână obligatorie. Liceul are pe de o parte ca miză să dezvolte compentenţele de bază, dar în acelaşi timp, pe parcursul celor patru ani de liceu, copiii îşi dezvoltă şi un fel de prespecializare. Nu este testată în actuală lege. Nu vom şti care a fost impactul celor patru ani de studiu”, a declarat Florinela Iosip, specialiast World Vision Romania. Dezbaterile pentru noile legi ale Educaţiei continuă până în data de 24 august, informeaza observator.