Deşi a majorat taxele şi impozitele şi pregăteşte măsuri de austeritate în încercarea de a echilibra bugetul ţării, Executivul majorează acum salariile bugetarilor.
Există însă o excepţie: veniturile demnitarilor vor rămâne neschimbate.
"Este vorba despre a respecta o lege, cum este Legea salarizării în sistemul public. Nu a fost atacată la Curtea Constituţională, ci a fost suspendată aplicarea ei în mod iresponsabil de către doi prim-miniştrii de dreapta care nu au avut niciun moment grija veniturilor populaţiei din România.
Noi acum nu facem altceva decât să aplicăm, pe cât posibil, Legea 153. Aşa cum aţi prezentat, ne dorim să se aplice chiar din luna august şi să se acorde o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de legea-cadru pentru anul 2022", a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii, în direct la Antena 3.
Totodată, angajaţii din Ministerul Transporturilor şi Ministerul Culturii vor beneficia de o creştere cu 15% pentru complexitatea muncii, la fel ca şi în cazul angajaţilor Institutului Naţional de Statistică (INS).
"Este un memorandum care a fost aprobat în Guvern cu privire la salariile din INS şi o echilibrare în ceea ce înseamnă salariile din Ministerul Culturii şi Ministerul Transporturilor. S-a făcut analiza tuturor bugetelor şi s-a discutat cu toţi ordonatorii, în special cu ministerele.
Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin Legea Bugetului pe fiecare ordonator principal de credite", a mai explicat ministrul Marius Budăi.
Sursa:dcbusiness.ro