ADS
ADS
ADS
14 numere de înmatriculare verzi emise până acum la nivelul județului Botoșani. Care sunt condițiile pentru înmatriculare
STIRI
Published on 12/07/2022

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani e emis până în acest moment 14 numere de înmatriculare verzi.

Aceste numere sunt destinate exclusiv autoturismelor cu emisii zero CO2 (autovehicule pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen).

Persoanele care doresc să își înmatriculeze autovehiculele „verzi” sau să schimbe numerele actuale cu cele verzi, trebuie să solicite aceste numere de înmatriculare la ghișeu, odată cu depunerea actelor, informează Instituția Prefectului Botoșani.

Taxa în cuantumul sumei de 40 lei/set (numere la rând) sau 85 lei (numere preferențiale) se poate achita în numerar la CEC, Trezorerie, oficiile poștale sau prin intermediul platformei ghișeul.ro.

Programul de preluare a solicitărilor este, în intervalul orar 08:30-16:30 luni, marți, joi, vineri, iar miercuri 08:30 – 18:30.

Vă reamintim că este necesară programarea online, în prealabil, pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea ÎNMATRICULARE AUTOVEHICUL, pentru serviciile de înmatriculare/transcriere, precizează sursa citată.

Eliberarea numerelor verzi se face doar la solicitarea expresă a deținătorilor de vehicule care îndeplinesc condițiile. La nivelul județului Botoșani sunt înmatriculate în total 55 de autovehicule cu emisii nepoluante.

 

Comments