ADS
ADS
ADS
Un bărbat dintr-o localitate din Botoșani și-a incendiat casa, apoi a sunat la 112
STIRI
Published on 11/07/2022

Un bărbat din localitatea Horlăceni, comuna Șendriceni, a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce și-a incendiat locuința. Chiar el a sunat la 112 și a spus că și-a stropit bunurile din toate încăperile cu benzină și le-a dat foc. S-a întâmplat duminică seară. Alarma a fost dată puțin după ora 20.00.

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și polițiști, au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului.

Aceștia au constatat că locuința bărbatului ardea ca o torță. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, șapte pompieri militari, aproape două ore.

Proprietarul nu a avut de suferit de pe urma incendiului. Totuși, a fost transportat la spital pentru un consult de specialitate.

 

Comments