ADS
ADS
ADS
Înviorare cu jandarmii la Tabăra Militară Airsoft Agafton din județul Botoșani
STIRI
Published on 08/07/2022

Vineri dimineață, participanții la Tabăra Militară Airsoft Agafton, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, în parteneriat cu Clubul Sportiv Airsoft Botoșani, au avut parte de o trezire mai puțin obișnuită. De această dată, jandarmii au fost cei care le-au dat deșteptarea și i-au coborât pe terenul de sport al Taberei ,,Codrii de Aramă”.

Cosmin, elev jandarm de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflat în practică în această perioadă la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, a desfășurat cu cei 85 de tineri un program de inviorare, după care le-a povestit cum se desfășoară o zi din viața unui elev jandarm și ce trebuie să facă pentru admiterea la o școală militară.

Activitatea a continuat cu un dialog, în cadrul căruia specialiștii din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale le-au explicat modalitățile de prevenire a faptelor antisociale, efectele negative ale consumului de substanțe interzise, riscurile și urmările legale ale săvârșirii unor fapte de acest gen.
Activitatea s-a desfășurat la invitația Direcției Județene pentru Sport și Tineret Botoșani, jandarmii participând la toate cele șase ediții ale taberei organizate până acum, precizează printr-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean.

 

Comments