ADS
ADS
ADS
Dinamo a retrogradat în liga a doua pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului
STIRI
Published on 30/05/2022

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului, după ce a pierdut barajul de menținere/promovare în Liga 1, 1-3 la general cu U Cluj.

Toată suflarea dinamovistă își va aduce aminte cu tristețe de seara zilei de 29 mai 2022. Este data în care ”câinii” au fost trimiși pentru prima dată în Liga 2. După 0-2 la Cluj, Dinamo nu a reușit să întoarcă rezultatul în manșa secundă, în fața unui stadion plin, și trăiește cel mai rușinos moment din 1948 încoace.

Dinamo, pentru prima dată în istorie în Liga 2. ”Câinii” vor avea un stadion nou

Cea mai titrată echipă din România, după Steaua/FCSB, cu 18 titluri de campioană și 13 Cupe ale României, Dinamo va evolua în sezonul 2022/2023 în eșalonul secund. În plus, ”câinii” au în palmares și o Cupă a Ligii și două Supercupe.

În Europa, cea mai mare performanță a clubului este semifinala din Cupa Campionilor din sezonul 1983/1984, urmată de o altă semifinală, în Cupa Cupelor, șase ani mai târziu.

De-a lungul timpului, la Dinamo au evoluat unii dintre cei mai mari fotbaliști ai României, printre care Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Dudu Georgescu, Dorin Mateuț, Ioan Andone sau Adrian Mutu.

Poate singura veste bună pentru dinamoviști este că în următoarea perioadă se va dărâma vechiul stadion din Ștefan cel Mare și în locul său va răsări unul modern, lucru pe care fanii alb-roșilor îl așteaptă de ani de zile.

Stadionul Dinamo, o prioritate pentru Compania Națională de Investiții

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a declarat că pentru CNI va fi o prioritate reconstrucţia stadionului Dinamo.

Stadionul Dinamo va fi prevăzut cu 10 săli sportive, dintre care două multifuncţionale.

“După Târgu Jiu şi Craiova, anul trecut am predat stadionul Arcul de Triumf şi Steaua, anul acesta am predat stadionul Rapid. Fiţi siguri că stadionul Dinamo se face din acest moment, se construieşte, şi va fi o prioritate a Ministerului Dezvoltării care are un mandat ferm pentru acest lucru iar Guvernul va susţine din punct de vedere financiar această investiţie", a declarat Attila Cseke.

Stadionul Dinamo a fost exclus de pe lista celor patru stadioane care trebuiau reconstruite în Capitală în vederea organizării de către România a patru partide la Campionatul European de fotbal din 2020 (desfăşurat în 2021), din cauza unor litigii juridice cu o societate a fostului acţionar al FC Dinamo, Nicolae Badea.

În cursul anului 2020 se luase decizia ca amplasamentul noului stadion Dinamo să fie pe actualul velodrom, aflat în spatele complexului sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Sursa:Digisport

Comments