Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, ridicat de procurorii DNA
14/05/2022 10:40 in STIRI

Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani, Mihai Țurcanu, a fost ridicat, vineri noapte, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru audieri. Anchetatorii au ridicat mai multe documente în urma unor percheziții care au avut loc atât la sediul instituției pe care acesta o conduce, cât și la locuința sa.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada decembrie 2020 – mai 2022, potrivit unei informări transmise de DNA.

„În cursul zilei de 13 mai 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în patru locații dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul domiciliile/sediile unor persoane fizice și juridice situate pe raza județului Botoșani, precum și la domiciliul unei persoane fizice din București. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava”, precizează DNA.

 

COMMENTS