O femeie a căzut într-o fântână de aproape zece metri
14/05/2022 10:32 in STIRI

Un incident nefericit a avut loc, sâmbătă dimineață, la Teioasa, orașul Darabani. O femeie de 54 de ani a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ zece de metri.

Alarma a fost dată puțin după ora 05.00, de un vecin care a auzit strigăte de ajutor. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu accesorii specifice. Unul dintre salvatori a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a reușit să o aducă pe femeie la suprafață. Aceasta era conștientă.

Femeia a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță aflat la fața locului și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Poliția va cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul. Se ia în calcul atât varianta unei tentative de suicid, cât și a unui accident.

 

COMMENTS