ADS
ADS
ADS
Naționala feminină de handbal a României s-a calificat pentru a 14-a oară la Campionatul European
STIRI
Published on 25/04/2022

Echipa națională de handbal feminin a României s-a calificat la turneul final al Campionatului European, după ce a învins categoric, duminică, reprezentativa Austriei, într-un meci în care trebuia să obțină cel puțin un rezultat de egalitate.

Cu Cristina Neagu autoare a 12 goluri, România s-a impus cu 38-29 (19-13), la capătul unui meci jucat la Râmnicu Vâlcea, în care handbalistele austriece, conduse de românul Herbert Muller, au reușit să țină pasul cu echipa gazdă doar debutul primei reprize.

După acest ultim meci din grupa a 2-a preliminară, România a încheiat pe locul 2, cu 7 puncte, după liderul Danemarca, obținând astfel a 14 calificare la turneul final.

Turneul final al Campionatului European va fi organizat de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, între 4-20 noiembrie 2022.

 Sursa:Digi24

Comments