ADS
ADS
ADS
Accident la Botoșani! Un tânăr a intrat cu mașina în două autoturisme parcate
STIRI
Published on 18/04/2022

Un accident a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cartierul Stejari din municipiul Botoșani. Un tânăr de 21 de ani, din comuna Mihai Eminescu, aflat la volanul unei mașini, a pierdut controlul asupra direcției de mers după sensul giratoriu  și a intrat cu autoturismul în alte două mașini, care erau parcate pe marginea drumului.

Acesta a plecat de la locul accidentului, dar ulterior s-a prezentat la Poliție. Potrivit polițiștilor, tânărul a fost sancționat pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Foto: Radar Botosani Oficial

Comments