ADS
ADS
ADS
Un elev de liceu a fost incendiat în timpul orelor. Directoarea și-a dat demisia
STIRI
Published on 06/04/2022

Caz ieșit din comun într-un liceu din județul Botoșani. Un elev de 17 ani, de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, a fost incendiat în timpul orelor, luni după-amiază.

Incidentul a avut loc în timpul orei de educaţie tehnologică, când profesoara, care este și directoarea liceului, a ieșit pentru un moment din clasă, moment în care, elevul a fost incendiat.

Copilul a fost fost transportat la Secția Pediatrie a Spitalului Județean cu arsuri de gradele 2 și 3 pe o suprafață a corpului de 18-20%, iar de aici a fost transportat la Iași.

Adolescentul este cu nevoi educaționale speciale și a spus că, colegii să-i s-ar fi jucat cu o brichetă și i-au dat foc. De partea cealaltă, colegii spun că acesta s-ar fi dat cu un spray de curățat tabla, care este inflamabil și că ar fi aprins o brichetă, moment în care flacăra i-a ajuns la față și l-a ars.

După acest incident, directoarea școlii, Mihaela Ștefănucă, care tocmai promovase concursul, și-a dat demisia din funcție.

”Este extrem de dureros pentru întreaga comunitate școlară. Transmit elevului și familiei lui, întreaga susținere, sperând să se recupereze cât mai repede. Directorul liceului și-a înaintat deja demisia din funcție, fiind și dumneaei profund afectată de cele întâmplate”, a declarat Ada Macovei, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.

Potrivit sursei citate, Inspectoratul Școlar a declanșat o anchetă și urmează să se stabilească dacă vor fi sancționați și elevii. Cazul este cercetat și de poliție.

Anchetă a Poliției în cazul elevului incendiat 

”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

 

Comments