ADS
ADS
ADS
Florin Prunea, după ce echipa antrenată de Croitoru a ratat play-off-ul: FC Botoșani duce lipsă de un conducător adevărat, înainte era Șfaițer
STIRI
Published on 08/03/2022

 

Fostul arbitru Marius Avram și ex-portarul Florin Prunea cred că Valeriu Iftime este cel care a scăpat hățurile din mână la FC Botoșani, ceea ce a permis celor de la FC Argeș să acceadă în playoff.

FC Argeş s-a calificat în premieră în play-off, după ce a învins dramatic formaţia FC Botoşani cu scorul de 2-1 (0-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal.

FC Botoşani, pentru care un egal era suficient pentru a juca în play-off, a deschis scorul prin Mihai Roman II (52). FC Argeş a întors rezultatul în ultimele 20 de minute ale partidei, prin golurile înscrise de Alin Dobrosavlevici (71) şi Said Ahmed Said (81). FC Botoşani nu a obţinut nicio victorie în ultimele patru etape, înregistrând două egaluri şi două eşecuri.

„FC Argeș este o surpriză, deși eu am zis acum câteva emisiuni că această echipă emite pretenții la play-off. Mă gândeam totuși că Botoșani va avea câștig de cauză în acest duel. Rolul de conducător la Botoșani și l-a asumat domnul Iftime.

Domnul Iftime conduce tot, cred că e ca la FCSB, unde domnul Becali iese mereu și vorbește. Rolul patronului e să vină cu banii și să lase pe alții să vorbească. E clar că ceva s-a întâmplat. Am văzut că Marius Croitoru și-a prelungit și contractul”, a declarat Marius Avram la ProSport LIVE.

Fotbalul românesc a câștigat un antrenor ca Prepeliță, crede Florin Prunea

„FC Botoșani a pierdut controlul în ceea ce privește vestiarul. Îmi pare rău pentru domnul Iftime. Dar când vinzi doi dintre cei mai buni jucători, play-off-ul te pedepsește. FC Botoșani duce lipsă de un conducător adevărat, înainte era Șfaițer. Aici cred că a câștigat FC Argeș prin Jean Vlădoiu și Prepeliță. Trebuie să fii tare, să controlezi situația. Sunt oameni cu CV-uri importante, care au transpirat pentru fotbal. A câștigat la Farul, a bătut FCSB și a învins Botoșani la final. Fotbalul românesc a câștigat un antrenor ca Prepeliță și un conducător ca Vlădoiu”, a analizat partida Florin Prunea la ProSport LIVE.

Sursa: Prosport

 

Comments