ADS
ADS
ADS
O mașină a luat foc la Botoșani, în prima zi din an. Pompierii, chemați de urgență
01/01/2022 23:10 in STIRI

O mașină a luat foc, în prima zi din 2022, în zona Industrială din municipiul Botoșani. Focul a fost văzut de câțiva șoferi, care au rămas neputincioși în fața vâlvătăii. La fața locului au fost chemați de urgență pompierii, care au intervenit pentru lichidarea incendiului.Incendiul nu s-a soldat cu victime, dar mașina a fost distrusă în totalitate.

„Un autoturism care se deplasa pe Calea Națională spre Cătămărăști Deal a luat foc, în această seară. Conducătorul auto a observat că iese fum de sub capotă și a oprit mașina. A coborât și a încercat să stingă flăcările cu ajutorul stingătorului din dotare. Nu a reușit și sunat după ajutor. La fața locului a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, mașina ardea în totalitate. Cauza probabila o constituie scurtcircuitul”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

 

COMMENTS