ADS
ADS
ADS
Polițista care a dat cu autospeciala peste un copil, la Botoșani, a rămas fără permis. Este cercetată pentru vătămare corporală din culpă
STIRI
Published on 14/12/2021

Polițista din Botoșani, care a dat cu autospeciala de poliție peste un copil, care traversa pe trecerea de pietoni, a rămas fără permis. Agentul de poliție este cercetat de procurori.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, „din verificările efectuate s-a stabilit faptul că la data de 13 decembrie 2021, în jurul orei 13:00, o autospecială de poliție condusă de un lucrător din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se deplasa pe Calea Națională dinspre strada Manolești înspre strada Cornișa, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui minor care se angajase în traversarea părții carosabile pe marcajul pietonal. În urma evenimentului minorul nu a suferit leziuni corporale și a refuzat, în mod repetat, transportarea la o unitate spitalicească”.

În cauză unitatea de Parchet de pe lângă Judecătoria Botoșani s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar față de lucrătorul care se afla la volanul autospecialei a fost dispusă măsura complementară a reținerii permisului de conducere până la finalizarea cercetărilor.

Incidentul a fost anunțat și pe rețelele de socializare de un botoșănean care ulterior și-a șters postarea. Chiar și așa, oamenii legii au început cercetările.

„Astăzi în jurul orei 13:30 am fost martor unui incident la iesirea de pe centura spre calea națională, la vale de sediul poliției rutiere. Am cedat trecere unor pietoni, copii ieșiți de la liceu, iar de pe calea națională a intrat o autospeciala a politiei, marca vw polo, care a intrat în copii ca lupul între oi, unul dintre copii fiind luat pe capota și ajuns pana pe parbriz (girofarurile erau oprite, semn ca nu erau în vreo grabă). De la volanul mașinii se coboară o doamnă polițistă care nici una nici doua baga copilul în mașină și pleaca cu el. Curiozitatea mea, cum trebuia soluționat cazul? Copilul efectiv s a blocat și nu voia sa intre în mașină și zicea ca e în regulă , dar l a obligat sa intre. Se suspenda dreptul doamnei de a mai conduce? Întreb pentru un prieten, căruia i l-ar fi suspendat…”, a fost mesajul postat de bărbat pe Facebook.

 

Comments