ADS
ADS
ADS
OxyMed - un nou centru de recuperare la Botoșani
STIRI
Published on 08/12/2021

Odată cu instalarea anotimpului rece, în Botoșani s-a deschis un nou centru de recuperare medicală. Situat pe Calea Nationala nr.127, OxyMed s-a lansat anunțând oferte diverse, pentru toate categoriile de vârstă. Personalul tânăr asigură, pe lângă o bine-venită doză de energie și optimism, grijă față de oameni, sfaturi competente și  atenție la nevoile individuale ale pacienților.

Sunt așteptați pentru oferte personalizate și cei care își doresc un masaj de relaxare după o zi de muncă, aceștia având la dispoziție diverse variante de abonament.

Centrul de recuperare medicală OxyMed este dotat cu aparatură de ultimă generație, achiziționată de la unul dintre cei mai buni furnizori din lume - BTL România Aparatură Medicală. Serviciile, la prețuri pentru toate categoriile de pacienți, sunt asigurate de personal bine instruit.

„Vrem să investim în comunitatea în care ne desfășuram activitatea. Am pornit la drum cu ideea de a sprijini și pacienții care necesita ajutor de specialitate, dar nu și-l permit. Oferim, în fiecare lună, câte 5 pachete de tratament gratuit pentru persoanele defavorizate și 20% reducere pentru pensionarii cu pensii sub 1200 de lei. Elevii și studenții beneficiază și ei de 10% reducere, ofertele amintite putând fi cumulate și cu alte promoții.” spune Ioana Irimia, coordonatoarea centrului.  

Întrebată despre permanenta criză de timp a oamenilor, ea asigură că se lucrează pe bază de programare atent gândită, astfel încât pacienții să nu piardă timp așteptând. Acesta este și motivul pentru care programul centrului de recuperare se încheie la ora 20:00.

„Așteptăm cu drag și copiii, care au avut mult de suferit din cauza timpului îndelungat petrecut pe scaun, în fața calculatorului. Știm foarte bine ce avem de făcut și sunt sigură că vom găsi o soluție pentru fiecare.” a mai spus Ioana Irimia, adăugând că are deja solicitări inclusiv pentru proceduri de modelare corporală.

Indiferent care sunt nevoile individuale (medicale, estetice sau care urmăresc un plus de comfort), oamenii trebuie să caute răspuns la specialiști. Oricât ar părea de simple celor neavizați, unele proceduri au contraindicații și trebuie adaptate sau înlocuite.

„Noi stabilim toate detaliile împreună cu cei care ne trec pragul, astfel încât soluțiile oferite să fie cele mai potrivite. De regulă, deja există o recomandare medicală, iar noi venim cu răspunsurile așteptate: fie înlocuim aparatura cu mâinile, fie reglăm intensitatea procedurii, în funcție de caz. Drenajul limfatic, de exemplu, nu se face oricum și oricui, dar pentru asta existăm noi, ca specialiști.” a adăugat coordonatoarea centrului.

 

 

Comments