ADS
ADS
ADS
Ninge abundent în 24 de județe. Codul galben transmis de meteorologi a intrat în vigoare în această dimineață
STIRI
Published on 07/12/2021

24 de județe sunt, începând de marți dimineață, sub avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ și vânt puternic.

Avertizarea transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie va fi valabilă până miercuri seara.

Astfel, în intervalul 7 decembrie, ora 6:00 - 8 decembrie, ora 18:00, în sudul şi estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare.

Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană şi submontană. În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse şi în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45 - 55 km/h, viscolind ninsoarea.

Judeţele avertizate total de meteorologi sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Covasna, Harghita, Braşov şi Sibiu, iar parţial: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea şi Vrancea. 

 

Comments