Sancţiuni ridicole pentru angajaţii Spitalului din Botoșani prinşi când încercau să fure din mâncarea bolnavilor
30/11/2021 10:16 in STIRI

Cinci angajaţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani au fost sancţionaţi după ce ar fi încercat să fure din mâncarea bolnavilor. Pedepsele date angajaţilor de comisia de disciplină presupun reduceri salariale de mică anvergură, scrie Adevarul.

În luna octombrie, conducerea Spitalului Judeţean „Mavromati” Botoşani, a constat că din bucătăria unităţii sanitare lipsea o cantitate considerabilă de carne şi legume.  Ulterior, hrana ar fi fost descoperită într-un coş de inox, destinat deşeurilor. Conducerea spitalului bănuieşte că mâncare a fost ascunsă de mai mulţi angajaţi ai spitalului, pentru a fi sustrasă.

Angajaţi bănuiţi că furau mâncarea bolnavilor

Era vorba despre mâncarea bolnavilor, echivalentul a 50 de porţii constând în mai multe pungi cu legume şi în jur de opt kilograme de carne.  Au fost bănuiţi mai mulţi angajaţi, printre care şi dintre cei de la bucătărie. A fost întrunită o comisie de cercetare disciplinară şi au fost sancţionaţi cinci angajaţi, printre care bucătari, coordonatorul bucătăriei. dar şi îngrijitori de la bucătărie.

Pedepsele nu au fost însă drastice, deşi sunt bănuiţi că au luat din mâncarea bolnavilor. Mai precis, trei angajaţi au primit o pedeapsă cu diminuarea salariului cu 10%, pe trei luni, iar alţi doi angajaţi vor lua mai puţin cu 5%, la leafă, pe aceeaşi perioadă.  În paralel, are loc şi o anchetă a Poliţiei, pentru delapidare.

 

COMMENTS