Contribuția la pilonul II de pensii va crește la 4,75%. Cum afli câți bani ai în conturi și când îi poți primi
25/11/2021 16:06 in STIRI

Contribuțiile de la pilonul II de pensii ar urma să crească. Acest lucru este cuprins în noul program de guvernare. Practic se dorește creșterea contribuțiilor de la 3,75%, cât este în prezent, la 4,75%. Participarea la sistemul de pensii administrat privat este obligatorie atunci când o persoana de până în 35 de ani începe să muncească. Pentru cei cu vârste între 35 și 45 de ani, care contribuie la sistemul public de pensii, aderarea este opțională. Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiră (ASF), a explicat la Digi24 cum trebuie ales administratorul de pensii, care sunt riscurile și cum se pot obține informații privind contribuțiile și rentabilitatea.

"Sistemul pensiilor private a avut în ultimele 12 luni o evoluție pozitivă și așa a fost pe toată durata de funcționare a pilonului 2.

Datele la final de septembrie arată că pilonul II a acumulat că pondere în PIB spre 8%, ceea ce o contribuție substanțială la PIB. 

Sunt investiții cu riscul cel mai mic, cu performanță cea mai bună", a spus Daniel Apostol.

Ce reprezintă contribuția la fondul de pensii administrat privat

Contribuţia la fondul de pensii administrat privat este parte din contribuţia individuală de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii. La pilonul II (pensia administrată privat) ajung 3,75% din baza de calcul (venit brut lunar).

Aderarea la sistemul privat de pensii obligatorii nu implică obligaţii financiare suplimentare;

Participantul poate decide să se transfere la un alt fond de pensii, dar doar după plata primei contribuții. Transferul se face gratuit după cel puțin doi ani de la aderarea la acel fond. Anual, administratorul fondului trebuie să îl informeze pe participant în legătură cu situația contului său.

Cum afli câți bani ai în conturi

"Pe site-ul ASF este un link dedicat celor interesați, pentru pilonul II și III, cei interesați intră acolo, își aleg sertarul cu informațiile necesare, cer și primesc informații cu privire la valoarea cumulată a contribuției.

La pilonul 2, situația stă puțin diferit față de pilonul III, unde contribuția e voluntară.

Îndemnul meu e că oamenii să verifice ce se întâmplă cu banii lor, să își aleagă fondul de pensii, să se mute pentru că au libertatea asta în funcție de datele pe care le obțin. Să se responsabilizeze privind această contribuție", a afirmat reprezentantul ASF.

Cum alegi un fond de pensii

Participantul își poate alege fondul de pensii administrate privat în funcție de performanța acestuia; lista administratorilor și randamentele fondurilor sunt publicate site-ul ASF.

Opțiunea pentru un fond de pensii administrate privat trebuie exprimată în termen de 4 luni de la angajare.  Cine nu face o alegere în acest termen este repartizat aleatoriu.

"Alegerea fondului de pensii trebuie făcută în deplină cunoștință de cauză în funcție de randamentele fondurilor și de profilul de risc de al participantului

Tot pe site-ul ASF, la informațiile despre pensiile private, există o situație cu toate cele șapte fonduri de pensii administrate privat, inclusiv despre performanțele lunare ale acestora. Oamenii își pot face o idee despre evoluția lor și pot cere la fondurile de pensii informații suplimentare care să îi ajute să discearnă.

Compania trebuie să își țină la curent anual clienții și să îi informeze cu privire la valoarea activului net, profitabilitate și performanță", a explicat Daniel Apostol.

Cum se face plata banilor

Activul personal net (suma acumulată) poate fi solicitat de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. Tipurile și condițiile de acordare a pensiei private vor fi cuprinse în prevederile viitoarei Legi privind plata pensiilor private. În prezent, beneficiarul primeşte suma cuvenită ca plată unică sau plăţi eşalonate, pe o perioadă de maximum 5 ani, la cerere. În caz de deces, această contribuție ajunge la beneficiari (moștenitori).

"Suntem în elaborarea legii de plata a pensiilor private care a va defini procedurile și calendarul.

Suma acumulată va fi cerută de beneficiar la dată îndeplinirii condițiilor legale de pensionare.

Dacă între timp intervine un eveniment dramatic, moștenitorul celui care a contribuit va primi acea contribuție. Dacă e și el la vârstă pensionării va beneficia și el. Dacă e încă în câmpul muncii, contribuția va fi arondată propriilor contribuții.

Legea de plata va lămuri pe fiecare situație în parte cum se va putea intră în posesia acumulărilor acestor economisiri pe termen lung.

Sfatul meu e să ne uităm unde sunt banii, să fim informați, pentru că trebuie să știm ce se întâmplă cu cei 3.75% din munca noastră", potrivit lui Apostol.

Se pot pierde banii?

"Nu, statul garantează acest sistem. Singurul lucru care nu poate fi garantat de nimeni e o anume rată de profitabilitate, dar felul în care sunt supravegheate aceste fonduri care administrează fondurile de pensii dau semnale cu privire la stabilitatea și corectitudinea acestor fonduri", a explicat Daniel Apostol.

Sursa:Digi24

 

COMMENTS
ADS
ADS
Asculta News radio!