ADS
ADS
ADS
Va fi amenajată o nouă zonă de agrement în municipiul Botoșani. Peste 11 milioane de lei alocați pentru noul proiect
STIRI
Published on 18/11/2021

Municipiul Botoșani va amenaja o nouă zonă de agrement. Primăria va implementa un proiect în valoare de peste 11 milioane de lei pentru amenajarea versantului Pacea, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Municipalitatea a scos la licitație lucrările de execuție, inclusiv organizare de șantier, și furnizarea de echipamente și dotări la obiectivele de investiție ”Amenajare Versant Pacea”.

Prin acest proiect, administrația publică locală își propune transformarea unui teren degradat, neutilizat, într-o zonă de agrement și de petrecere a timpului liber pentru locuitorii municipiului Botoșani. Acest teren are o suprafața măsurată de 216.001 mp, fiind de asemenea adiacent celui mai important produs turistic al Municipiului Botoșani, respectiv Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, creat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013.

Proiectul este în concordanță cu obiectivul specific al Programului Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 4, OS 4.2, prin reconversia și refuncționalizarea unei suprafețe degradate și transformarea acesteia într-un spațiu de agrement, proiectul aducându-și contribuția la atingerea indicatorului priorității de investiție privind „spații deschise create sau reabilitare în zonele urbane” prin construcția a 190.169,23 mp de spațiu verde. Valoarea estimată a proiectului este de 11.114.486,30 lei fără TVA.

Comments