Doi tineri au furat bunuri din două locuințe. Au fost prinși de polițiștii botoșăneni, iar prejudiciul recuperat
22/10/2021 12:22 in STIRI

Doi tineri sunt anchetați de polițiștii botoșăneni pentru furt. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani efectuează cercetări în două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comise de doi tineri de 18 și 19 ani, din comuna Hudești.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, în nopțile de 12 spre 13 și 16 spre 17 octombrie 2021, ar fi pătruns, fără drept, în curțile a două persoane, de unde au sustras bunuri în valoare de 1.200 de lei. Este vorba de două camere de supraveghere.

"Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat în totalitate. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să fie dispuse măsuri legale, se arată în documentul IPJ.

COMMENTS