Doi profesori, de la un liceu din Botoșani, anchetați de Poliție pentru că nu purtau mască la ore și îndemnau elevii să nu se vaccineze
21/10/2021 12:11 in STIRI

Doi profesori de la un liceu din municipiul Botoșani sunt anchetați de Poliție pentru că nu purtau mască la ore și îndemnau elevii să nu se vaccineze. Potrivit oamenilor legii, cei doi profesori nu respectau măsura obligatorie de a purta mască de protecție în timpul cursurilor și le țineau elevilor discursuri anti-vaccin.

„La data de 18 octombrie 2021, am fost sesizați de către Inspectoratul Școlar Județean cu privire la faptul că două cadre didactice care își desfășoară activitatea profesională la instituții școlare din municipiul Botoșani, nu ar purta masca de protecție în locurile în care aceasta este obligatorie, respectiv în incinta unităților de învățământ, și ar instiga elevii să nu se vaccineze. Polițiștii efectuează verificări cu privire la aspectele relatate, iar în funcție de rezultatele acestora vor fi dispuse măsuri legale”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Ambii profesori care au ajuns în atenția polițiștilor sunt de la Liceul Teoretic „Grigore Antipa”. Unul dintre ei este profesoara de muzică Doina Amarandei, care a fost înregistrată de elevi în timp ce le spunea că vaccinul te transformă în legumă.

Pe 14 octombrie, profesoara Amarandei a avut ora de muzică la clasa a VII-a de la Liceul Grigore Antipa. Pentru că nu purta mască și pentru că a început să le vorbească din nou despre COVID, unii dintre elevi au filmat-o, pe ascuns. Inițial, înregistrările au circulat în grupurile private ale copiilor, altele au ajuns și la părinți, care au anunțat atât conducerea liceului, cât și pe cea a Inspectoratului Școlar Botoșani.

În înregistrările realizate cu telefonul, pe sub bancă, se observă cum profesoara stă la catedră fără mască de protecție. Ulterior, pe fundal, se aude discuția pe care o poartă cu elevii.

„Chiar și aici la școală m-am contrazis cu domnii colegi, cei care sunt vaccinați. Cei care nu sunt vaccinați îmi dau dreptate. Cei care sunt vaccinați, de acum, ce să mai spună? Nu mă mai contrazic cu nimeni, că îmi fac inimă rea și nu are rost. Fiecare face cum vrea cu corpul lui, nu?”, le-a spus profesora copiilor.

„Du-te frate, dacă tu vrei să ajungi legumă peste doi ani, să fii experimentul și cobaiul la nenorociții ăștia de la Organizația Mondiala a Sănătății”- Profesoara Doina Amarandei.

COMMENTS