ADS
ADS
ADS
Tânăr din Botoșani, arestat pentru patru infracțiuni după o goană cu poliția pe urmele sale. Incredibil ce a fost în stare să facă
STIRI
Published on 08/10/2021

Un tânăr din județul Botoșani a furat o mașină, a condus-o beat criță, apoi a abandonat autoturismul și s-a ascuns în curtea unei femei. El este cercetat de polițiști pentru conducere fără permis, sub influența băuturilor alcoolice, furt calificat și punerea în circulație a unui autoturism cu numere false.

Totul s-a petrecut pe 6 octombrie, când un bărbat de 48 de ani din Sulița a anunțat că cineva i-a furat mașina, un Mercedes Vito, care era parcată pe drumul comunal în fata locuinței sale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, Delia Nenișcu, în urma verificărilor făcute de polițiști, a fost depistat autoturismul în trafic, pe raza comunei Lunca, însă în momentul efectuării semnalului de oprire, conducătorul auto, un tânpăr de 25 de ani, și-a continuat deplasarea, pe un drum de exploatare agricola și forestieră, fiind urmărit de polițiști până în comuna Trusesti, unde a abandonat autoturismul și s-a ascuns în curtea unei femei de 84 de ani.

Oamenii legii l-au prins și l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Ilie Dănuț Pavel schimbase plăcuțele de înmatriculare cu unele false, de Germania, și, în plus, tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule anulat. El a fost reținut și ulterior arestat preventiv.

 

Comments