ADS
ADS
ADS
Un bărbat a fost găsit mort pe marginea unui drum județean
STIRI
Published on 03/09/2021

Imagini șocante vazut, joi, pe marginea unui drum din județul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost găsit decedat pe marginea drumului județean DJ 298, pe raza localității Dumeni din comuna George Enescu.

Martorii care l-au văzut pe bărbatul mort au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns atât cadrele medicale, cât și polițiștii. Botoșăneanul nu a mai putut fi salvat de echipa medicală. Se pare că el ar fi murit din cauze biologice, însă medicii legiști, care au ridicat corpul neînsuflețit al acestuia, urmează să stabilească efectiv cauza decesului.

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a deschis în acest caz, procedural, un dosar pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, cu toate că nu există suspiciuni că bărbatul ar fi fost victimă a unei infracțiuni.

Comments