ADS
ADS
ADS
Inundație la spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani. Mai multe saloane au fost afectate
STIRI
Published on 26/08/2021

Mai multe saloane de la Spitalul Județean ”Mavromati” au fost inundate, după ce o conductă de apă s-a spart. S-a întâmplat miercuri seară, defecțiunea având loc la etajul al patrulea al unităţii sanitare, unde se află secţia ORL. Din cauza debitului mare, apa a ajuns până la parter. Spitalul a rămas fără apă până dimineaţă, când instalatorii au venit la muncă.

 

"Apa a fost întreruptă pe timpul nopții în urma unei avarii la reţeaua de distribuţie. Avaria s-a remediat în jurul orei 7.30 dimineaţa. Serviciul nu se poate asigura 24 din 24 cu personalul existent. Este primul incident de acest fel, iar în cazul în care astfel de situaţii se vor mai repeta, se vor lua alte măsuri de siguranţă. O măsura ar fi aceea de a se încadra personal ca să se poată asigura și urgențele pe timpul nopții, respectiv un instalator”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă. Acesta spune că apa s-a inflitrat în mai multe saloane, rezultând și pagube.

Comments