ADS
ADS
ADS
Prețul gazelor naturale ar putea atinge noi recorduri în sezonul rece
STIRI
Published on 08/08/2021

Prețul gazelor naturale din Olanda a crescut cu 80% în ultimele trei luni, atingând maxime istorice. Gazul natural lichefiat din Asia se află la cel mai înalt nivel din 2013.

Temperaturile ridicate din emisfera nordică au dus la scăderea stocurilor pe piețele-cheie, iar prețurile gazelor naturale ar putea ajunge la niveluri record în această iarnă, potrivit unei analize Reuters.

„Nivelurile din depozite sunt destul de scăzute în multe locuri, întrucât o vară fierbinte înseamnă că nu există prea multe șanse de a crește stocurile, deci acest lucru ar putea deveni o problemă la iarnă, mai ales dacă vor fi din nou temperaturi scăzute”, a declarat un comerciant din Singapore.

Depozitele europene de gaze sunt pline în proporție de 50%- 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiștii. „Există un risc real ca Europa să intre în sezonul de iarnă cu stocuri reduse, ceea ce este de natură să influențeze prețurile”, estimează analiștii ING.

Prețurile la hub-ul olandez TTF au crescut cu 32% în ultima lună, la niveluri maxime, alimentate de întreruperile pentru mentenanța de vară din Norvegia, de aprovizionarea scăzută cu LNG, de prețurile ridicate ale carbonului și de stocurile scăzute.

Sursa:forbes.ro

 

Comments