Un adăpost de animale și șapte tone de furaje din gospodăria unui localnic din satul Ionășeni, comuna Trușești, au fost făcute scrum, seara trecută, într-un incendiu violent, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
ȚDoar intervenția rapidă a pompierilor din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești a făcut ca flăcările să nu se extindă și la casă. Aceștia au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și au intervenit aproape o oră pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor”, a spus Doria Lupu.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere. Proprietarul a relatat că a dat foc la depozitul de furaje, iar flăcările s-au extins la adăpostul de animale. Cercetările au fost preluate de Poliție.