Un botoșănean a dat dovadă de inconștiență maximă, după ce a urcat la volan beat și fără permis. Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, în localitatea Albești, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, arată Inspectoratul de Poliție Județean.
Mai mult de atât, acesta avea o alcoolemie de 0,32 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei, conform O.U.G. 195/2002. Cercetările sunt continuate sub asepctul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, mai precizează sursa citată.