Chiar dacă problemele de sănătate l-au făcut să anuleze concerte în această vară, Sam Smith rămâne relevant lansând un veritabil "banger". E vorba despre piesa "Vulgar", o colaborare cu Madonna care se va auzi cu siguranţă în cluburi în 2023.
Se pare că piesa "Vulgar" a luat naştere la doar o zi după ce Sam Smith a câştigat un premiu Grammy pentru piesa "Unholy", alături de Kim Petras. Atunci Smith a cunoscut-o pe Madonna şi cei doi au intrat în studio pentru a înregistra acest track. Aparent imediat după Grammy-uri cei doi şi "o echipă de oameni foarte talentaţi" au început să lucreze la single.
Energia din spatele său este potenţată de premiul tocmai primit. Madonna şi Sam Smith s-au apropiat mult de la premiile Grammy2 023 încoace. Madonna îi vede pe Smith şi Kim Petras ca "rebeli" şi personaje provocatoare, fix cum a fost şi artista pe parcursul carierei sale. De altfel reprezentaţiile edgy ale lui "Unholy" arată că lui Smith îi place să îşi asume riscuri.
Şi-au atras multe critici cu privire la utilizarea de imagini satanice şi teme sexuale. Revenind la "Vulgar", aceasta este o melodie sacadată, glitchy, de club, cu voci ca în anii '90, voci dramatice care fac afirmaţii, nu recită versuri catchy şi pop. E interesant şi că Smith şi Madonna cântă că "Vulgar te va face să dansezi, nu are nevoie de chorus", o blasfemie pentru hitmakerii din ziua de azi. De producţie s-au ocupat aceiaşi oameni ca şi în cazul lui "Unholy", Ilya, Cirkut, Omer Fedi, Ryan Tedder, Jimmy Napes, Lauren D'eLia. Influenţele orientale de la "Unholy" se regăsesc şi aici.
Sam Smith se află acum în turneul global de promovare a noului său album, "Gloria". Din păcate el a fost nevoit să anuleze câteva concerte din turneu, inclusiv cel din România, din cauza unor probleme cu corzile vocale.
Şi Madonna se pregăteşte de propriul turneu global, care debutează pe 15 iulie în Vancouver şi include opriri în SUA. UK şi Europa. 35 de oraşe sunt vizate şi totul se încheie în Los Angeles pe 27 septembrie.
Sursa:infomusic.ro