A fost stabilită valoarea taxelor și impozitelor locale în municipiul Botoșani, pentru 2025
25/04/2024 16:49 in STIRI

A fost stabilită valoarea taxelor și impozitelor locale în municipiul Botoșani, pentru anul 2025. Proiectul privind stabilirea dărilor către vistieria municipalității a fost supus votului consilierilor locali în ședința de joi.

Practic, s-a decis indexarea obligațiilor cu indicele de inflație, conform legislației, respectiv o creștere cu 0.45% din impozitul actual pentru clădirile nerezidențiale și 0.11% pentru clădiri rezidențiale.  Proiectul a primit votul majorătății consilierilor locali.

La acest proiect, consilierul local Cătălin Flutur a venit cu un amendament.

„Ajungem chiar să dublăm taxele și impozitele, atunci trebuie identificate pozițiile unde putem să nu le punem o taxă suplimentară cetățenilor din Botoșani. Respectăm ce scrie în lege, dar acolo unde noi am impus și am impus de vreo 2-3 ani această taxă suplimentară, am dus-o la minimul permis de lege, și acolo unde era la latitudinea Consiliului Local, de asemenea, am intervenit. Vreau să vă spun că știm cu toții că e foarte greu pentru cetățeni, este greu într-adevăr și pentru Primărie, dar haideți să stopăm această creștere, cea prin lege nu avem ce face, creșterile alea le facem, dar acolo unde ne stă nouă în putere putem să mai ajutăm, cetățenii de la municipiu”, a declarat Cătălin Flutur.

Declarația sa nu a rămas fără replică din partea primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, care a precizat că fără această majorare unitatea administrativ teritorială nu ar mai putea funcționa. În plus, edilul i-a amintit fostului primar de datoriile uriașe pe care primăria le are de achitat în cazul Termica, încă din mandatul său.

„Înaintea alegerilor dă foarte bine: micșorăm taxele și impozitele locale. Eu vă întreb: de unde luăm banii pentru funcționare, pentru dezvoltare, nemaivorbind, repet, astăzi avem conturile blocate pentru suma de 59 milioane de lei, datorii de la Termica. Avem obligația să indexăm taxele și impozitele locale cu indicele de inflație, lucru pe care l-ați făcut și dumneavoastră în mandatele dumneavoastră, obligație legală. Dacă luăm fiecare majorare, în mandatele dumneavoastră le-am triplat. […] Îmi aduc aminte că ați afirmat la un moment dat că impozitele sunt prea mici pentru un apartament cu două camere, 200 lei, și ați propus o majorare. Atunci erați de acord, acum, în opoziție, în buza alegerilor, înțeleg că dă foarte bine..”, a spus primarul.

Totodată, edilul susține că a făcut demersuri inclusiv către Guvernul României din cauza datoriei de 59 milioane de lei.

Avem această datorie, în primul rând, de 59 milioane de lei pe care trebuie să o plătim. Am făcut demersuri către Guvern, aștept un semnal pozitiv la începutul lunii mai. Aceste datorii, pentru că nu am plătit baza, la fiecare 5-6 luni cresc cu două milioane de lei. Două milioane de lei pentru ceea ce ați făcut cu Termica. Acum să veniți să micșorați taxele și impozitele locale, cu ce să mai funcționăm? Ne-a cerut colegul dumneavoastră să reparăm gropile din cartier. Cu ce să mai plătim facturile alea? Că și aceste facturi au crescut cu indicele de inflație”, a spus Cosmin Andrei.

 

 

COMMENTS